Imagine 1
Imagine 2
Imagine 3
Caravana ,,votez pentru Sănătate’’
CFR DOLJ, 2024

Dezbaterea Sănătatea Nouă pentru Români – „Cum prioritizăm domeniul sănătății ?", organizată joi, 25 aprilie, de Coaliția „Votez pentru sănătate” la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova a adus alături de managementul UMF Craiova, reprezentanți ai autorităților locale, ai asociațiilor de pacienți, ai organizațiilor și agențiilor din structura sistemului de sănătate.

Dintre temele abordate amintim: necesitatea alocării a 9% pentru finanțarea sistemului de sănătate aflat, de altfel, permanent în deficit, dar și necesitatea dezvoltării unor programe de educație și prevenție, precum și consolidarea rolului farmaciștilor în sistemul de sănătate.

„Votez pentru Sănătate” este o campanie de informare și implicare publică, lansată la inițiativa Coaliției „Votez pentru sănătate”, și își propune să facă din sănătate o prioritate pe agenda publică și să genereze o schimbare concretă în sistemul de sănătate.

Coaliția „Votez pentru sănătate” este o inițiativă a societății civile, susținută în prezent de 30 de organizații, 16 dintre ele asociații de pacienți și ONG-uri, care reprezintă vocea pacienților români, între care se regăsește și Colegiul Farmaciștilor din România.

Ion Nicușor Duțu, Președintele Colegiului Farmaciștilor Filiala Dolj, a susținut în cadrul întâlnirii importanța standardizării serviciilor farmaceutice în vederea degrevării spitalelor și a întregului sistem de sănătate din România prin scăderea incidenței bolilor cronice prevenibile!
#ColegiulFarmacistilorRomania #Craiova #educatie #sanatate #cercetare